PESTERA SI RASOVA


PESTERA

Senatorul Dorel Onaca şi Adrian Sponte la Peştera

- Campania PD-L continuă cu aceeaşi amploare în localitatea Peştera.
La eveniment au participat Senatorul DorelConstantin Onaca, candidatul PD-L în colegiului nr. 2 pentru Senat şi domnul Adrian Sponte, candidatul PD-L la funcţia de deputat in colegiul nr. 3, dar şi reprezentanţi ai PD-L-ului Local.
Si de această dată, Senator Onaca şi Sponte s-au bucurat de un număr mare de oameni cărora le-au prezentat proiectele legislative şi programele ce urmează a fi susţinute de către parlamentarii PD-L.
- Elaborarea unei legi  pentru subvenţionarea din fonduri Europene nerambursabile  a branşării la curent electric a strazilor şi caselor neelectrificate.
- Elaborarea unei legi  pentru subvenţionarea din fonduri Europene nerambursabile  pentru construcţia de unităţi spitaliceşti, echipate la standarde europene, în vederea acordării asistenţei medicale de prim ajutor în toate comunele şi oraşele.
- Creşterea suprafeţei irigabile şi acordarea subvenţiilor, scăderea preţului apei pentru irigaţii la hydrant, şi reabilitarea staţiilor de pompare a apei pentru irigaţii.
- Elaborarea unui proiect pentru agroturism
- Facilitarea accesului satelor la fondurile europene
Senatorul Onaca şi viitorul deputat Adrian Sponte au cântat împreună cu localnicii binecunoscutul imn electoral,  "EI cu EI, NOI cu VOI", exclamând cu toţii că suntem cetaţeni Europeni şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii.

RASOVA

Senatorul Dorel Onaca şi Adrian Sponte, la Rasova.

Campania PD-L a continuat cu comuna Rasova, unde reprezentanţii partidului au fost aşteptati cu cel mai mare interes.
La eveniment au participat Senatorul  Dorel Constantin Onaca, candidatul PD-L în colegiului nr. 2 pentru Senat şi domnul Adrian Sponte, candidatul PD-L la funcţia de deputat în colegiul nr. 3, dar şi Domnul Neamţu Mihalache primarul comunei Rasova împreuna cu staful PD-L Rasova.
Senatorul Onaca şi Adrian Sponte au prezentat proiectele legislative şi programele ce le vor face oamenilor viaţa mai bună.
- Realizarea unei infrastructuri corespunzatoare şi aducerea de fonduri pentru construirea unui port turistic la Rasova.
- Elaborarea unei legi  pentru subvenţionarea din fonduri Europene nerambursabile  a branşării la curent electric al strazilor şi caselor neelectrificate şi pentru construcţia de unităţi spitaliceşti, echipate la standarde europene, în vederea acordării asistenţei medicale de prim ajutor în toate comunele.
- Elaborarea unui proiect pentru agroturism pentru dezvoltarea acestei minunate comune dunărene Rasova.
- Susţinerea programului "Solidaritate socială" care îi sprijină şi pe pensionarii agricoli şi nu numai prin suport social.
- Atragerea de investiţii determinandu-se astfel noi locuri de muncă, pensii mai mari şi alocaţii mai mari.
Campania PD-L este una din campaniile cel mai bine elaborate, transmiţându-le oamenilor starea de bine, credinţa că vor scăpa de sărăcie şi sentimentul că domnul senator Onaca şi domnul deputat Sponte îşi exercită atribuţiile în numele  oamenilor şi pentru oameni.


NEWSLETTER


LINK-uri

www.evotv.ro Milionarii Business TV