Campania a inceput la Cernavoda!


Campania PD-L a început în forţă la Cernavodă.

La eveniment au participat Senatorul  Dorel Constantin Onaca, candidatul PD-L  în colegiului nr. 2 pentru Senat şi domnul  Adrian Sponte, candidatul PD-L la funcţia de deputat în colegiul nr. 3 dar şi condurea PD-L Cernavodă în frunte cu viceprimarul oraşului Cernavodă.

Peste o mie de persone au venit să-i cunoască personal şi să-i asculte pe reprezentanţii PD-L.

De menţionat este faptul că nici un demnitar nu a mai avut o asemenea întâlnire în cartierul Cernavodean, Columbia.

Senator a prezentat locuitorilor o serie de proiecte legislative ce urmează a fi susţinute de către parlamentarii PD-L, in favoare Cernavodenilor.

Şi aici amintim :
- Urgentarea începeri lucrărilor le reactorul 3 şi 4 de la Centrala nucleară Cernavodă, fapt ce va creea peste
3500 de locuri de muncă.
- Urgentarea reabilitări drumului de centură  al oraşului Cernavodă ce va crea  peste 500 locuri de muncă.
- Susţinerea dezvoltării Portului turistic la Dunăre şi pe Canalul Dunăre Marea Neagră în vederea crearii de
noi locuri de muncă şi introducerea oraşului Cernavodă în circuitul turistic european.
- Susţinerea unui program cu finanţare din  fonduri europene pentru construcţia de locuinţe sociale în 
Cernavodă cu plata sub formă de chirie pe o perioadă de 35-40 de ani.
- Elaborarea unei legi  pentru subvenţionarea din fonduri Europene nerambursabile  a branşării la curent
electric a străzilor şi caselor neelectrificate.
- Elaborarea unei legi  pentru subvenţionarea din fonduri Europene nerambursabile  pentru construcţia de
unităţi spitaliceşti, echipate la standarde europene, în vederea acordări asistenţei medicale de prim ajutor în toate comunele şi oraşele.

Oamenii au fost receptivi, şi si-au spus doleanţele încrezători că problemele  vor fi rezolvate cât mai curând.
Au fost împărţite calendare, pliante cu candidaţii ,iar oamenii au fost întreţinuţi de o atmosferă de
sărbătoare.


NEWSLETTER


LINK-uri

www.evotv.ro Milionarii Business TV